Strada Lizeanu

Foto Dan Vartanian, 1979

Construcţia a început în 1822, pe locul unde fusese casa banului Dumitrache Ghica, tatăl lui Dimitrie Ghica, acum ajuns domn al Ţării Româneşti.

Locul pe care s-a construit palatul este în marginea de sud a lacului Plumbuita. Din spatele palatului, de pe peluză, se deschide priveliştea lacului Tei, ceea ce l-a făcut pe domnitor să aleagă palatul ca reşedinţă de vară, mai mulţi ani la rând.

Suprafaţa totală a palatului este de 1.000 mp, iar suprafaţa terenului care împrejmuieşte palatul, împreună cu biserica Teiul Doamnei, este de 11.000 mp.

Palatul a fost construit după proiectul arhitectului catalan Xavier Villacrosse, arhitect care va proiecta şi pasajul cu acelaşi nume de pe Calea Victoriei. El va proiecta şi biserica Teiul Doamnei, paraclisul acestui palat.

Palatul este realizat în stil neoclasic italian, cu influenţe din Renaşterea franceză. Are parter, etaj şi mansardă.

Intrarea este monumentală, cu doi vulturi imperiali străjuind poarta, precum şi cu o cornişă având ca basorelief două tunuri şi două drapele, toate reprezentând gloria militară a domnitorului.

Tavanele saloanelor palatului sunt pictate cu scene mitologice, flori şi figuri alegorice de Giacometti.

Palatul Ghika

Curtea palatului are tei seculari, conferind un aer de monumentalitate întregii grădini.

Există o legendă care spune că, dintr-un iatac („iatacul domniţei”), la o apăsare de buton, se deschidea o uşă secretă, care făcea legătura cu un tunel. Acesta ar fi mers până la mănăstirea Plumbuita. Tunelul exista într-adevăr şi constituia, probabil, calea de scăpare în caz că de la Înalta Poartă ar fi venit un firman de mazilire.

Eleganţa construcţiei şi aşezarea deosebită îl fac una dintre cele mai frumoase clădiri din Bucureşti.

Autor:  Aimee Bugner

Articole similare