Fostul Han La Furtună

Fostul han al birjarilor

Strada Judeţului, o căsuţă liniştită, cu hortensii roz şi viţă-de-vie. Totul pare învăluit într-o linişte perfectă… Batem la poartă. Deodată, se aude un lătrat şi apare Kuky, un căţel micuţ, roşcat şi foarte dornic de plimbare. În urma lui, zâmbitoare, vine repede doamna Victorina (Toni, pentru cunoscuţi).

„Imediat vin şi eu în parcˮ, ne spune dânsa, scuzându-se, parcă, pentru că nu poate pleca chiar acum împreună cu noi. Ne revedem în scurt timp, chiar lângă lac, şi pornim la o plimbare a amintirilor.

Doamna Toni ne povesteşte că, în anul 1955, s-a stabilit în cartier împreună cu soţul (finanţist, de meserie) şi cu cele două fetiţe. „Cum era strada Judeţului, dar parcul, dar bulevardul Lacul Tei?ˮ, o întrebăm noi, nerăbdătoare. Şi, încet-încet, în faţa ochilor ne apare un tablou al vremurilor de mult apuse.

„Ei, pe strada Judeţului treceau căruţe care cărau lemne şi cărbuni de la depozitele de pe bulevardul Lacul Tei. Pe lângă depozite, aici erau case cu un singur cat. Era destulă verdeaţă, curţile caselor aveau flori şi pomi fructiferi. Erau mulţi nuci şi tei care, în iunie, te îmbătau de miros. Pe calea ferată care traversa strada Judeţului, venind de la Obor către Băneasa, treceau zilnic garnituri cu vagoane încărcate cu marfă. Locomotiva cu aburi pufăia ritmic, trecând încet pe lângă salcâmii în floare. Târziu, după anii ’80, a fost scoasă calea ferată. Mărturie mai sunt aliniamentele de plopi bătrâni şi cele câteva cantoane care se înşiruiau de-a lungul căii ferate.

Chiar lângă noi, pe strada Judeţului, era un fost han-hotel, La Furtună, unde obişnuiau să tragă căruţaşii. În anii ’50, fusese deja naţionalizat şi era locuit de numeroşi chiriaşi.
În 1955, Parcul Circului nu exista. Vechea Gropă Tonola nu era un loc tocmai atrăgător pentru mine. Preferam să-mi plimb fetiţele în Doamna Ghica. Îmi amintesc că, spre anii ’58-’60, când se construia Circul de Stat, au fost două incendii mari. De două ori au luat foc schelele din jurul clădirii! După aceea, când a fost terminat parcul, tare frumos şi curat era! Îmi plăceau stânjeneii care, primăvara, umpleau parcul, înveselindu-l, arbuştii ornamentali de toate felurile şi plopii pe lângă care ne plimbam cu copiii.ˮ

„Lacul nu avea lotuşiˮ, ne spune doamna Toni, trăgând cu ochiul către lacul acoperit de lotuşi roz. Ne oprim şi facem câteva fotografii, minunându-ne de frumuseţea florilor.

„Chiar dacă ştiu că nu este voie, tare mi-ar plăcea să îl iau, uite, pe acela!ˮ, ne spune doamna Toni, zâmbind şăgalnic. Kuky dă semne de plictiseală şi pornim iar la drum.

„Fetiţele au mers la Şcoala 28 şi treceam zilnic prin parc. Pe lângă şcoală era o fabrică de pâine (n.a. – Fabrica Viaţa, de lângă Moara Olmazu). Ce pâine bună făceau! Doar de acolo cumpăram!ˮ

După un moment de tăcere, revenim în prezent: „Acum sunt străbunicăˮ, ne spune doamna Toni. „Şi ştiţi ce este interesant? Strănepoata mea este născută chiar în aceeaşi zi cu mine! Cu tortul meu aniversar am mers la ea, la maternitate!ˮ

În această notă veselă, ne-am încheiat plimbarea şi ne-am luat rămas-bun de la zâmbitoarea şi discreta doamnă Toni.

Articol de Silvia Cruceanu și Aimee Bugner, publicat în revista Foaia de Tei numărul 4. Foto Dorin Moldoveanu, sursa fotografiei vechi www.forumtrenuri.com.

Vechea cale fertată

Articole similare