Cine poate contribui?

Orice locuitor al cartierului Lacul Tei.

Daca nu stai în Lacul Tei și vrei totuși să te implici, mai există astfel de grupuri de inițiativă: Grupurile de Inițiativă Civică din RCB sau pe site-ul CeRe.

Ce pot face eu?

Îţi poţi alege una dintre problemele pe care lucrăm acum şi te poţi alătura unuia dintre grupurile formate.

Te poţi implica în etapa de documentare în privinţa legislaţiei şi a drepturilor noastre, sau în etapa de informare a cetăţenilor cu privire la drepturile care le sunt încălcate, la faptul că se face ceva în privinţa aceasta şi că dacă doresc se pot implica şi ei.

De asemenea, pentru a realiza ce ne-am propus, organizăm acţiuni prin care încercăm să convingem autorităţile să ia o decizie în problema pe care am identificat-o.

Ne poţi ajuta şi cu promovarea online (site, blog, facebook…)

Lucrăm în echipă dar ideile noi şi iniţiativa sunt binevenite.

De asemenea, dacă ai identificat o altă problemă de interes comun, ne-o poţi prezenta şi vom decide împreună cum ne organizăm pentru a o rezolva.

Ne întâlnim o dată sau de două ori pe lună. Faptul că eşti o persoană ocupată nu este o problemă, cu toţii facem asta în timpul liber. Important este să îţi doreşti să schimbi ceva.