Despre noi

Suntem un grup constituit din oameni obişnuiţi – cetăţeni activi, cu al şaselea simţ, simţul civic. Suntem locuitori
ai cartierului Tei şi ne-am propus drept misiune să ne construim împreună cartierul pe care ni-l dorim, şi anume, un cartier mai curat, mai liniştit, mai frumos, cu locuitori care se implică în viaţa comunităţii din care fac parte.Componenţa membrilor activi ai Grupului a variat de-a lungul timpului, în acest moment nucleul de lucru este de 20 de persoane, dar Grupul are peste 70 de membri, oameni cu care comunicăm prin e-mail şi care ne susţin în diferite acţiuni.

Pagina noastră de Facebook are peste 3.000 de sunsținători. De asemenea, în urma activităţilor desfăşurate, Grupul a strâns o bază de adrese de e-mail ale locuitorilor din cartier, pe care îi putem contacta pentru diferite evenimente culturale şi acţiuni civice.Suntem cu toţii voluntari şi, din fericire, diferiţi. Membrii noştri au între 20 şi 88 de ani şi sunt mecanici, biologi, constructori, avocaţi, arhitecţi, cercetători, IT-işti, regizori etc. Eterogenitatea ne face complementari.

Până acum, ne-am întâlnit în şcoli, în parcuri, la Armata Salvării, la Administaţia unui bloc, în cafenele. De acum, cetăţenii din cartier şi din Grup au un loc de întâlnire şi de interacţiune: Centrul Comunitar Tei.

Foaia de Tei